Scurt istoric / Atestare documentară :
Referiri documentare despre asezarile de pe Valea Bicazului întâlnim în Privilegiul Domnesc din 1412, în cel emis de Aron Vodă din 28 iulie 1593, a lui Vasile Lupu din 17 august 1642 și a lui Nicolae Mavrocordat din 24 iunie 1712. Comuna Bicaz Chei este aşezată la sud-vest de masivul Ceahlău, pe valea râului Bicaz, afluent al râului Bistriţa, pe partea estică a Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş.
Bicazul are o istorie cu rădăcini ce pătrund adânc până în mileniile apropiate de epoca de piatră. Majoritatea triburilor neolitice s-au aglomerat în regiunile de şes ale Judeţului Neamţ şi numai grupuri izolate au pătruns temporar până la Bicaz. Pe valea Bicazului, aşezări compacte au apărut în sec. al XVII- lea, locuitorii acestor aşezări proveneau din iobagi fugiţi atât din Moldova cât şi din Transilvania. În mod cert, numărul locuitorilor din aceste aşezări a crescut după înfrângerea răscoalei ţăranilor conduşi de Horia, Cloşca şi Crişan din 1784 şi după desfinţarea iobăgiei din Transilvania de către Împăratul Iosif al II- lea în anul 1785.
De la Marea Unire din 1918 şi până în 1933, localitatea Bicaz Chei făcea parte din Bicazu Ardelean. În 1933, s-a desprins de comuna Bicazu Ardelean, formând o comună separată, Bicaz Chei, care avea în componenţă şi localitatea Dămuc. Dămucul se desprinde şi formează comuna separată, în 1937.
